Frica de a fi părăsită te face fie să te agăți de cineva, fie să pleci tu prima, ca să nu mai doară.

Ai nevoie să știi totul dinainte, pentru că necunoscutul te sperie mai mult decât recunoști.

Nimic din ce faci nu ți se pare destul de bun, așa că te epuizezi — dar liniștea tot nu vine.

Te apropii până la un punct, apoi te retragi — de teamă că, dacă te vede cineva cu adevărat, te va răni.

Te temi în adânc că vei fi mințită — așa că vezi în orice tăcere sau distanță un semn de pericol.

Oricât reușești, un glas din tine repetă că tot nu e destul — și că nici tu nu ești destul.

Te simți vinovată chiar și când n-ai greșit — convinsă că, orice ai face, cumva rănești pe cineva.

Frica te ține pe loc în relații și decizii, și te-ai obișnuit atât cu ea, încât o confunzi cu prudența.

Porți în tine lucruri nespuse, convinsă că, dacă ar ieși la lumină, ai pierde iubirea celor din jur.

Simți că le ești datoare celorlalți, și că până nu achiți asta, nu ai voie să te gândești la tine.

Oricât ai avea, simți mereu un gol de „nu e destul", ca și cum ai fi făcută să trăiești din lipsă.

Chiar când ai șansa să fii bine, găsești un mod de a o strica, fiindcă binele te sperie mai tare.

Renunți mereu la tine ca să nu deranjezi pe nimeni — și apoi te întrebi de ce ești atât de epuizată.

Ai nevoie de aprobarea celorlalți ca să te simți bună — și fără ea, începi să te îndoiești de tine.

Nu poți fi bine dacă celălalt nu e bine, și îți pierzi echilibrul de fiecare dată când relația se clatină.

Repari și salvezi pe toată lumea din jur, chiar dacă rămâi mereu fără resurse pentru tine.

Îi lași pe ceilalți să treacă peste ce simți, pentru că un simplu „nu" ți se pare un risc prea mare.

Nu e vorba de ce faci, ci de cine ești: crezi că, dacă te-ar cunoaște cu adevărat, te-ar respinge.

Chiar și când reușești, simți că a fost noroc — și te temi că într-o zi se va afla adevărul.

Odată ce te atașezi de cineva, simți că trebuie să rămâi loială orice ar face, chiar dacă te costă.

Joci mereu același rol, oriunde ai fi — și ți-e teamă ce s-ar întâmpla dacă ai ieși din el.

Repeți fără să vrei aceleași dureri din familia ta — un scenariu pe care nu tu l-ai scris.

Simți că meriți odihnă sau iubire doar dacă ai muncit destul — altfel apare imediat vinovăția.

Undeva crezi că, dacă reușești, vei rămâne singură sau respinsă — așa că îți sabotezi propriul drum.